Unul dintre pompierii care au scos din puț copilul de 2 ani, poveste emoționantă a momentului în care băiețelul a ajuns în brațele salvatorilor

Publicat: 25/04/2017, 23:18
Actualizat: 25/04/2017, 23:19

Prim-adjunctul inspectorului general al Inspectorului General pentru Situații de Urgență, lococtenet-colonelul Cristian Radu, a declarat presei, la finalul operațiunii de salvare a copilului din Balta Sărată, județul Teleorman, că băiatul a stat timp de mai bine de 10 ore pe jumătate în apă, dar a dat semne de viață tot timpul.

„Sunt peste zece ore în care copilul a stat jumătate în apă. Sperăm cu toții ca viața lui să fie salvată. Au fost două bucăți de fier beton, îndoite la capete, cu care am reușit, cu ajutorul camerei care era introdusă în puț, să-l localizăm, să introducem cele două dispozitive pe lângă copil și după aceea să-l agățăm de haine. Am mers pe alternative pe care le-am încercat simultan, dacă nu mergea una, trebuia să continuăm cu cealaltă”, a declarat presei prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, locotenent colonel Cristian Radu.

Practic, modalitatea prin care a fost scos copilul din fântână a fost una pe care o încercaseră pompierii și înainte, dar fără succes. A doua oară, aceștia și-au asumat un risc mai mare, deoarece copilul nu mai putea rămâne în acea stare.

„Colegii mei care au sosit primii la fața locului au încercat același lucru, dar copilul, la un moment dat, s-a înțepenit, era prins undeva între corpul pompei și pereții puțului. (…) Trebuia să îmi asum acest risc. Orice alternativă pe care aș fi ales-o presupunea un risc foarte mare. A fost extrem de riscant, pentru că putea să scape din acele dispozitive. (…) Am preferat să ne asumăm acest risc pentru a putea să scoatem copilul în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus Cristian Radu.

Prim-adjunctul IGSU a mai declarat, după ce a fost scos băiatul că aceasta a fost una dintre cele mai grele misiuni la care a participat, pentru că băiatul era foarte mic și nu se putea coopera cu el, fiind și în stare de șoc.

„Am avut tot timpul emoții, dar a trebuit să mi le stăpânesc. Copilul are doar un an și opt luni, nu era cooperant, este foarte greu să cooperezi cu un copil aflat în stare de șoc, aflat jumătate în apă”, a mai spus Cristian Radu.

Potrivit salvatorului, copilul a fost activ, „până la un moment dat când din cauza probabil și a hipotermiei pe care a avut-o, la un moment dat a devenit mai puțin dinamic, dar conștient”.

Peste 40 de pompieri au intervenit la Balta Sărată, din județul Teleorman, forțele de intervenție acționând pe două fronturi, atât prin manevrarea unui dispozitiv în interiorul locului în care copilul a rămas captiv, cât și prin săpaturi în exteriorul puțului, pentru a scoate un copil de 2 ani căzut în fântână, la o adâncime de circa 16 metri.

Copilul a fost monitorizat permanent cu ajutorul unei camere video.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună